Un nou act normativ la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost anunțat de ministrul Petre Daea. Șeful de la MADR a declarat că a semnat documentul care vine în sprijinul producătorilor agricoli din România, a fermierilor care în acest moment se confruntă cu o acută problemă legată de lipsa de comunicare între instituțiile care le reprezintă și le deservesc interesele.
Ministrul Petre Daea s-a falat la finele săptămânii trecute într-o deplasare în județele Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suceavaa, prilej cu care a transmis că a semnat un ordin de constituire a unui comitet de coordonare la nivelul structurilor ministerului din teritoriu, pentru ca acestea să comunice rapid și corect, stabilind un mod de lucru și un limbaj comun.
Ministrul agriculturii a adus în prim-plan și problema lipsei de cooperare între organismele și instituțiile de pe plan județean cu activitate în domeniu, iar fermierul este pus în situația de a pierde timp și bani pentru informații și documente.
“Am constatat ceea ce și dumneavoastră ați constatat, că sunt o serie întreaga de instituții în agricultură – APIA, Direcția Agricolă, de Semințe, de Reproducere, dar nu am văzut o comunicare între acestea. Motiv pentru care am semnat un ordin de înființare a unui comitet de coordonare la nivel județean, până când vom găsi și alte soluții pentru a îmbunătăți situația. Acum fermierul care are întrebări trebuie să ajungă la minister și alte instituții pentru a primi un răspuns, care l-ar putea primi de pe plan local“, a declarat Petre Daea în fața fermierilor.
Vizitele șefului de la MADR vor continua săptămâna aceasta. Miercuri, el a invitat jurnaliștii acreditați să îl însoțească la Colibaşi, judeţul Giurgiu pentru a-i cunoaşte pe membrii Cooperativei Agricole BIOPROD Colibaşi, înfiinţată recent. Cu această ocazie, ministrul va vizita câțiva dintre producătorii înscrişi în programul de susţinere pentru tomate cultivate în spaţii protejate. În aceeaşi zi, se va vizita şi ferma „Agroindustriala Pantelimon” a dr. Mihai Petcu.
SURSA: AGROINTEL.RO (LINK)